Actualitatea ambasadei

Ziua naţională a comemorării victimelor Holocaustului din România

Cu prilejul datei comemorative naţionale de 9 octombrie, Ministerul Afacerilor Externe aduce un omagiu memoriei victimelor Holocaustului din întreaga lume şi îşi exprimă solidaritatea cu supraviețuitorii tragicelor evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează faptul că promovarea diversității, a respectului față de celălalt, egalitatea cetățenilor în ceea ce privește drepturile și libertățile fundamentale reprezintă principii esențiale pentru dezvoltarea unei societăți democratice. Înțelegerea și respectul sunt cu atât mai importante cu cât astăzi pot fi remarcate noi manifestări de antisemitism apărute, în numeroase state, inclusiv în cadrul unor societăți cu democrație consolidată de pe continentul european.

Ministerul Afacerilor Externe subliniază eforturile semnificative pe care România le-a realizat în ultima perioadă în ceea ce privește asumarea trecutului, condamnarea negării Holocaustului și a antisemitismului. Astfel, în perioada martie 2016-martie 2017, România a exercitat Președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului/ IHRA și a susținut adoptarea definiției de lucru a antisemitismului în cadrul organizației. În luna iunie 2018, la doi ani de la adoptarea definiției, Parlamentul României a adoptat o lege specială privind combaterea antisemitismului, care definește antisemitismul în termenii utilizați în definiția IHRA și incriminează distribuirea și promovarea de materiale cu un conținut antisemit, precum și promovarea de idei, concepții sau doctrine antisemite. Adoptarea acestei legi este expresia angajamentului României în lupta împotriva antisemitismului, a infracțiunilor cu motiv de ură și a oricăror manifestări de rasism, xenofobie, discriminare rasială și intoleranță.

Ceremonia oficială de comemorare a victimelor Holocaustului din România va avea loc la 9 octombrie 2018, la Memorialul Victimelor Holocaustului din București. Cu acest prilej, Primăria Municipiului București, în cooperare cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, vor organiza dezvelirea unui bust al lui Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace și supraviețuitor al Holocaustului, în piața cu același nume, inaugurată în octombrie 2016.

Informații suplimentare

Semnificația datei de 9 octombrie în istoria Holocaustului din România

În România, prin Hotărârea de Guvern nr. 672 / 5 mai 2004, a fost aprobată data de 9 octombrie (dată ce marchează începutului deportărilor evreilor în Transnistria, în anul 1941), pentru comemorarea oficială, în plan național, a Zilei Holocaustului.

În baza acestei decizii, în fiecare an, la 9 octombrie, autoritățile române organizează manifestări dedicate memoriei Holocaustului, incluzând: conferințe, seminarii, lansări de carte, spectacole, concursuri școlare etc. Instituțiile implicate în coordonarea activității de comemorare a Zilei Holocaustului sunt: Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” şi Federația Comunităților Evreiești din România.

Programul Ambasadei României în Statul Israel, inclusiv al Secției Consulare, în perioada 30 noiembrie - 1 decembrie 2018

28.11.2018

În perioada 30 noiembrie - 1 decembrie 2018, Ambasada României în Statul Israel, inclusiv Secția Consulară nu vor avea program de lucru cu publicul.

Decret de decorare semnat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis (7 Noiembrie 2018)

09.11.2018

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat decretul de decorare a domnului Yuli-Yoel Edelstein, Preşedintele Knesset-ului Statului Israel. Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru sprijinul acordat României, pentru…

Vizita la Memorialul Martirilor şi Eroilor Holocaustului

09.11.2018

Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a vizitat duminică, 4 noiembrie 2018, Memorialul Martirilor şi Eroilor Holocaustului „Yad Vashem”, a depus o coroană de flori în sala Aducerii Aminte și a păstrat un…
  • Numeroşi cetăţeni români au beneficiat deja de avantajele www.econsulat.ro: economie de timp (vii la sediul consulatului în ziua şi la ora programate) şi garanţia dosarului complet (datele şi documentele au fost deja verificate de consulat). Pentru cei care încă nu l-au folosit, sunt necesari doar trei paşi: 1. Te înscrii pe www.econsulat.ro, alegi serviciul consular dorit și completezi datele cerute. 2. După ce consulatul verifică și confirmă că cererea este completă, accepţi programarea făcută de consulat sau alegi o altă zi şi oră. 3. Vii la sediul consulatului, în ziua și ora pe care le-ai programat, pentru a depune cererea, fără o așteptare suplimentară. Pentru uşurinţă, pe pagina de Facebook a Ambasadei sunt videoclipuri explicative care arată, rapid şi simplu, cum să te înscrii şi să ceri aproape orice serviciu consular prin www.econsulat.ro. Videoclipurile explicative deja răspund la cele mai frecvente întrebări trimise de cetăţenii români. Cetăţenii români care se vor prezenta la sediile consulatelor fără programare vor putea solicita servicii consulare în măsura în care nu există programări în prealabil, dar aceștia se vor confrunta cu timpi de aşteptare (în comparaţie cu cei care vin la ora programată) şi chiar cu riscul de a nu avea documentele necesare pentru depunerea cererii. Programările pentru serviciile consulare sunt gratuite, iar ambasada lucrează direct cu cetăţeanul român. Cei care aleg să plătească intermediari pentru programarea de servicii consulare pentru un lucru pe care îl pot face singuri, de pe orice computer sau telefon cu internet, şi sunt nevoiţi să dea date personale şi copii după documente unor persoane necunoscute.