Relaţii bilaterale

Relaţii culturale

Relaţiile cultural – ştiinţifice între România şi Statul Israel sunt definite în Acordul de cooperare culturală, educaţională şi tehnico – ştiinţifică, semnat de reprezentanţii guvernelor celor două ţări în anul 1979. 

Acordul bilateral este completat constant cu programe de cooperare bilaterală în domeniu.

Protocolul de cooperare pentru perioada 2010 – 2013 a fost semnat cu ocazia vizitei în România a preşedintelui Statului Israel, domnul Shimon Peres. Documentul conţine prevederi care stabilesc în detaliu aspectele cooperării în domeniile cultural sau tehnico – ştiinţific, precum şi aspecte ale colaborării româno – israeliene în domenii ca protecţia patrimoniului arheologic, împiedicarea comerţului illicit cu vestigii arheologice şi bunuri de patrimoniu.

Informaţii suplimentare privind colaborarea în domeniu dintre cele două state.

Noul Program de cooperare educaţională, culturală şi ştiinţifică între Guvernul României şi Guvernul Statului Israel pentru anii 2014-2017 a fost convenit între cele două părți și semnat, de ministrul afacerilor externe, cu ocazia reuniunii interguvernamentale româno-israeliene (23-24 iunie 2014).

În baza programelor de cooperare pe linie culturală, România beneficiază de burse pentru perfecţionarea pregătirii de specialitate. România oferă cetăţenilor israelieni de origine română burse de studiu.

Centre universitare de studiu a istoriei şi civilizaţiei evreilor au fost deschise la Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Oradea, Arad şi Craiova. De asemenea, şapte universităţi româneşti derulează programe de colaborare bilaterală cu universităţi israeliene.

În anul 2004, la Tel Aviv s-a deschis Institutul Cultural Român. 

Începând cu anul academic 2011–2012, s-a redeschis lectoratul de limba română din Israel, în cadrul Universității din Tel Aviv.

Cooperare pe programe UE

România, ca stat membru al UE, încurajează cooperarea ştiinţifică directă, între universităţi, specialişti sau institute de cercetare din România şi Israel pe proiecte concrete de cercetare, finanţate sau cofinanţate de Uniunea Europeană. În prezent, există şase proiecte de cercetare finanţate din bugetul UE în care sunt implicate colective de cercetare din România şi Israel.

Click pentru vizualizarea listei programelor de cercetare ale UE în care sunt implicate colective de cercetare din România şi Israel.

Domenii de cercetare:

  • Studii de mediu: Universităţile din Braşov şi Beer Sheva
  • Inginerie: Universităţile Tehnice din Cluj şi Bucureşti şi Universitatea Technion din Haifa
  • Studii socio-umane: Universităţile din Bucureşti, Cluj şi Iaşi şi Universitatea Ebraică din Ierusalim şi Tel Aviv University (TAU)
  • Studii iudaice: Universităţile din Bucureşti, Iaşi şi Cluj şi Universitatea Ebraică din Ierusalim

Programul Ambasadei României în Statul Israel, inclusiv al Secției Consulare, în perioada 30 noiembrie - 1 decembrie 2018

28.11.2018

În perioada 30 noiembrie - 1 decembrie 2018, Ambasada României în Statul Israel, inclusiv Secția Consulară nu vor avea program de lucru cu publicul.

Decret de decorare semnat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis (7 Noiembrie 2018)

09.11.2018

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat decretul de decorare a domnului Yuli-Yoel Edelstein, Preşedintele Knesset-ului Statului Israel. Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru sprijinul acordat României, pentru…

Vizita la Memorialul Martirilor şi Eroilor Holocaustului

09.11.2018

Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a vizitat duminică, 4 noiembrie 2018, Memorialul Martirilor şi Eroilor Holocaustului „Yad Vashem”, a depus o coroană de flori în sala Aducerii Aminte și a păstrat un…
  • Numeroşi cetăţeni români au beneficiat deja de avantajele www.econsulat.ro: economie de timp (vii la sediul consulatului în ziua şi la ora programate) şi garanţia dosarului complet (datele şi documentele au fost deja verificate de consulat). Pentru cei care încă nu l-au folosit, sunt necesari doar trei paşi: 1. Te înscrii pe www.econsulat.ro, alegi serviciul consular dorit și completezi datele cerute. 2. După ce consulatul verifică și confirmă că cererea este completă, accepţi programarea făcută de consulat sau alegi o altă zi şi oră. 3. Vii la sediul consulatului, în ziua și ora pe care le-ai programat, pentru a depune cererea, fără o așteptare suplimentară. Pentru uşurinţă, pe pagina de Facebook a Ambasadei sunt videoclipuri explicative care arată, rapid şi simplu, cum să te înscrii şi să ceri aproape orice serviciu consular prin www.econsulat.ro. Videoclipurile explicative deja răspund la cele mai frecvente întrebări trimise de cetăţenii români. Cetăţenii români care se vor prezenta la sediile consulatelor fără programare vor putea solicita servicii consulare în măsura în care nu există programări în prealabil, dar aceștia se vor confrunta cu timpi de aşteptare (în comparaţie cu cei care vin la ora programată) şi chiar cu riscul de a nu avea documentele necesare pentru depunerea cererii. Programările pentru serviciile consulare sunt gratuite, iar ambasada lucrează direct cu cetăţeanul român. Cei care aleg să plătească intermediari pentru programarea de servicii consulare pentru un lucru pe care îl pot face singuri, de pe orice computer sau telefon cu internet, şi sunt nevoiţi să dea date personale şi copii după documente unor persoane necunoscute.