Prima pagină

Relaţii bilaterale - Scurt istoric

România a recunoscut Statul Israel şi a stabilit relaţii diplomatice cu acesta la 11 iunie 1948. Deschiderea oficiilor diplomatice (legaţii), conduse de miniştri plenipotenţiari, a avut loc în acelaşi an. Primul ministru plenipotenţiar israelian acreditat la Bucureşti a fost celebrul pictor Reuben Ruvin, originar din România.

În perioada 1948-1957, raporturile diplomatice au cunoscut sinuozităţi datorate, în primul rând, contextului internaţional (conflictele Israelului cu vecinii săi arabi, criza Suezului din 1956), precum şi refuzului autorităţilor române ale vremii de a permite emigrarea evreilor români, în condiţiile solicitate ferm de Israel. În acest context, în martie 1951, Israelul şi-a rechemat trimisul de la Bucureşti, gest urmat de retragerea ministrului plenipotenţiar român de la Tel Aviv (iunie 1952). Oficiile diplomatice deschise în cele două ţări au continuat să funcţioneze sub conducerea unor însărcinaţi cu afaceri a.i.

Într-un nou context politic internaţional, caracterizat prin încercarea de destindere între Est şi Vest, şi ca urmare a liberalizării relative a emigrării evreilor români înspre Israel, în 1957, cele două ţări au revenit asupra poziţiei lor prin numirea unor miniştri plenipotenţiari la conducerea legaţiilor de la Bucureşti şi Tel Aviv.

În anul 1957, Israelul a revenit asupra poziţiei sale şi a numit un ministru plenipotenţiar la Bucureşti. Ulterior, România a trimis un reprezentant de acelaşi rang la Tel Aviv.

În timpul războiului de Şase Zile (iunie 1967) şi în perioada imediat următoare, marcată de tensiuni diplomatice intense, România a fost singura ţară din blocul răsăritean care a menţinut relaţiile diplomatice cu Israelul. Ca urmare a acestor acumulări calitative, consecinţă directă a conturării unei politici externe proprii, separată de cea a Moscovei, în 1969, nivelul de reprezentare a fost ridicat la rang de ambasadă.

România, asemenea celorlalte state, nu recunoaşte transferarea capitalei la Ierusalim – conform deciziilor Knessetului din 1950 şi 1980, menţinându-şi misiunea diplomatică şi reprezentanţele oficiale la Tel Aviv.

Statul israelian apreciază în mod deosebit continuitatea şi caracterul special al raporturilor bilaterale, în ansamblu,iar  în 2013 cele două state au sărbătorit 65 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte.

Între ministerele de externe ale celor două ţări a fost creat, în 1991, un mecanism de consultări, sub forma unei comisii mixte, care s-a întrunit periodic la Bucureşti (1992, 1995, 2004, 2009, 2012) şi la Ierusalim (1994, 1997, 1999, 2001, 2003, 2007, 2010).

În oraşele Ierusalim, Beer Sheva şi Haifa funcţionează consulate onorifice ale României.

             

Vizita, în Statul Israel, a domnului Florian Dorel Bodog, ministrul sănătății (6 - 8 martie 2017)

15.03.2017

În perioada 6 – 8 martie 2017, domnul Florian Dorel Bodog, ministrul sănătății, a efectuat o vizită în Statul Israel, în vederea participării la Conferința și Expoziția Internațională de Dispozitive Medicale și Sănătate -…

Vizita, în Statul Israel, a domnului Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților (4-6 martie 2017)

14.03.2017

În perioada 4-6 martie 2017, a avut loc vizita în Statul Israel a domnului Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, la invitația omologului israelian, domnul Yuli-Yoel Edelstein, în vederea participării la Seminarul…

Precizări MAE referitoare la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2017 care elimină cvasitotalitatea taxelor consulare

01.02.2017

Începând cu data de astăzi, 1 februarie 2017, intră în vigoare Legea nr. 1/2017 care, printre altele, elimină cvasitotalitatea taxelor aferente serviciilor consulare prestate de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României…