Vize şi servicii consulare

Competenţele funcţionarilor consulari

Ambasada României în statul Israel acordă asistenţă consulară:

  • cetăţenilor români, indiferent de ţara de reşedinţă;
  • persoanelor care au şi cetăţenie română (bipatrizi), în anumite situaţii;
  • cetăţenilor statelor UE, în cazul în care ţara lor nu are reprezentanţă diplomatică în Israel (în conformitate cu articolul 20 din Tratatul Uniunii Europene şi cu prevederile Deciziei 96/409/PESC).  

 

Ce pot face reprezentanţii ambasadei pentru a veni în sprijinul dumneavoastră:
  • Acordă asistenţă şi protecţie consulară cetăţenilor români în mod egal, fără deosebire de sex, rasă, vârstă, religie, în limitele prevăzute de normele de drept internaţional şi de reglementările locale în vigoare.
  • Abordează problemele dumneavoastră într-o manieră profesională şi în deplină concordanţă cu legislaţia în vigoare.
  • Tratează informaţiile oferite de dumneavoastră în conformitate cu reglementările în vigoare privind protecţia datelor personale.
  • Răspund solicitărilor dumneavoastră în cel mai scurt timp posibil verbal şi/sau în scris.
  • Oferă explicaţii clare pe baza prevederilor legale în vigoare.


În cazuri obişnuite:

  • Vă eliberează, la cerere, documente de călătorie provizorii (titluri de călătorie, paşapoarte temporare) sau vă sprijină pentru preschimbarea documentelor de identitate expirate.
  • Vă sprijină în obţinerea acte de stare civilă (certificate de naştere, căsătorie sau deces).
  • Prestează servicii notariale (legalizarea unor acte de care aveţi nevoie în străinătate).
  • Vă sprijină în procurarea de acte judiciare sau extrajudiciare din ţară.
  • Vă acordă asistenţă pentru redobândirea / renunţarea la cetăţenia română.


În cazuri extreme (arestări, accidente, calamităţi naturale, conflicte armate etc.):

  • Vă contactează în cel mai scurt timp din momentul în care află despre situaţia dumneavoastră.
  • Fac demersuri pe lângă autorităţile statului în care vă aflaţi pentru a se informa asupra situaţiei dumneavoastră.
  • Se asigură că vă sunt respectate drepturile şi fac demersuri oficiale în acest sens.
  • Vă ajută să luaţi legătura cu familia, dacă doriţi.
  • Vă oferă consultanţă de specialitate şi asistenţă consulară în cazuri de răpiri, dispariţii sau deces al persoanelor apropiate.
  • Vă pun în contact cu specialişti care vă pot ajuta (avocat, traducător, medic, firme de pompe funebre). 
    ATENŢIE! Ministerul Afacerilor Externe nu răspunde de calitatea serviciilor acestor specialişti.
     
Ce nu pot face reprezentanţii ambasadei pentru dumneavoastră:
  • Nu pot influenţa procedurile legale din ţara de reşedinţă.
  • Nu pot să vă ajute să intraţi pe teritoriul ţării de reşedinţă în cazul în care nu posedaţi documente de călătorie valabile, viză de intrare şi nu pot face demersuri care s-ar interfera cu politica de imigrare a statului de reşedinţă.
  • Nu pot face investigaţii.
  • Nu pot să se substituie avocaţilor în cazul unor procese.
  • Nu pot să vă plătească facturile, datoriile sau să acorde împrumuturi.
  • Nu pot face aranjamente de călătorie pentru dumneavoastră.
  • Nu pot să vă găsească un loc de muncă.
  • Nu pot să vă asigure cazare.
  • Nu pot obţine pentru dumneavoastră un tratament preferenţial în instituţiile medicale sau în arest.


Pentru mai multe detalii privind asistenţa consulară, accesaţi site-ul Ministerului Afacerilor Externe - secţiunea Asistenţa consulară.

      

Programul Ambasadei României în Statul Israel, inclusiv al Secției Consulare, în perioada 30 noiembrie - 1 decembrie 2018

28.11.2018

În perioada 30 noiembrie - 1 decembrie 2018, Ambasada României în Statul Israel, inclusiv Secția Consulară nu vor avea program de lucru cu publicul.

Decret de decorare semnat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis (7 Noiembrie 2018)

09.11.2018

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat decretul de decorare a domnului Yuli-Yoel Edelstein, Preşedintele Knesset-ului Statului Israel. Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru sprijinul acordat României, pentru…

Vizita la Memorialul Martirilor şi Eroilor Holocaustului

09.11.2018

Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a vizitat duminică, 4 noiembrie 2018, Memorialul Martirilor şi Eroilor Holocaustului „Yad Vashem”, a depus o coroană de flori în sala Aducerii Aminte și a păstrat un…
  • Numeroşi cetăţeni români au beneficiat deja de avantajele www.econsulat.ro: economie de timp (vii la sediul consulatului în ziua şi la ora programate) şi garanţia dosarului complet (datele şi documentele au fost deja verificate de consulat). Pentru cei care încă nu l-au folosit, sunt necesari doar trei paşi: 1. Te înscrii pe www.econsulat.ro, alegi serviciul consular dorit și completezi datele cerute. 2. După ce consulatul verifică și confirmă că cererea este completă, accepţi programarea făcută de consulat sau alegi o altă zi şi oră. 3. Vii la sediul consulatului, în ziua și ora pe care le-ai programat, pentru a depune cererea, fără o așteptare suplimentară. Pentru uşurinţă, pe pagina de Facebook a Ambasadei sunt videoclipuri explicative care arată, rapid şi simplu, cum să te înscrii şi să ceri aproape orice serviciu consular prin www.econsulat.ro. Videoclipurile explicative deja răspund la cele mai frecvente întrebări trimise de cetăţenii români. Cetăţenii români care se vor prezenta la sediile consulatelor fără programare vor putea solicita servicii consulare în măsura în care nu există programări în prealabil, dar aceștia se vor confrunta cu timpi de aşteptare (în comparaţie cu cei care vin la ora programată) şi chiar cu riscul de a nu avea documentele necesare pentru depunerea cererii. Programările pentru serviciile consulare sunt gratuite, iar ambasada lucrează direct cu cetăţeanul român. Cei care aleg să plătească intermediari pentru programarea de servicii consulare pentru un lucru pe care îl pot face singuri, de pe orice computer sau telefon cu internet, şi sunt nevoiţi să dea date personale şi copii după documente unor persoane necunoscute.