România

Conferinţă la Vatican despre politicile privind refugiaţii, organizată de IHRA, sub preşedinţia României, şi Sfântul Scaun

Sfântul Scaun şi Alianţa Internaţională pentru Memoria Holocaustului, organizaţie a cărei preşedinţie este asigurată de România, au organizat joi şi vineri, la Vatican, conferinţa internaţională "Politici cu privire la refugiaţi din 1933 până în prezent: provocări şi responsabilităţi".

Potrivit unui comunicat al MAE, remis vineri AGERPRES, conferinţa a fost deschisă de arhiepiscopul Paul Gallagher, secretar al Sfântului Scaun pentru Relaţiile cu Statele, şi de ambasadorul Mihnea Constantinescu, preşedintele în exerciţiu al IHRA.

"Ca organizaţie care se ocupă de istoria Holocaustului, IHRA ştie foarte bine care sunt consecinţele eşecului comunităţii internaţionale de a răspunde eficient în situaţiile de criză umanitară. Deşi circumstanţele privind situaţia actuală a refugiaţilor sunt diferite, pot fi identificate unele paralele între tratamentul refugiaţilor atunci şi acum, în special privind închiderea graniţelor, creşterea xenofobiei, utilizarea discursului umilitor şi dezumanizant", a afirmat, în mesajul său, preşedintele IHRA.

Referitor la evoluţiile de pe continentul european în acest context, ambasadorul Mihnea Constantinescu "a exprimat profunda îngrijorare privind starea refugiaţilor ce sunt nevoiţi să părăsească ţările răvăşite de război, precum şi faţă de tendinţele de accentuare a antisemitismului, islamofobiei şi a naţionalismului de extremă dreapta", se arată în comunicat.

La conferinţa de la Vatican participă peste 180 de experţi şi reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale implicate în problematica drepturilor omului şi sprijinului umanitar pentru refugiaţi, reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor partenere IHRA şi reprezentanţi ai Sfântului Scaun, menţionează sursa citată.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

Vizita, în Statul Israel, a domnului Florian Dorel Bodog, ministrul sănătății (6 - 8 martie 2017)

15.03.2017

În perioada 6 – 8 martie 2017, domnul Florian Dorel Bodog, ministrul sănătății, a efectuat o vizită în Statul Israel, în vederea participării la Conferința și Expoziția Internațională de Dispozitive Medicale și Sănătate -…

Vizita, în Statul Israel, a domnului Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților (4-6 martie 2017)

14.03.2017

În perioada 4-6 martie 2017, a avut loc vizita în Statul Israel a domnului Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, la invitația omologului israelian, domnul Yuli-Yoel Edelstein, în vederea participării la Seminarul…

Precizări MAE referitoare la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2017 care elimină cvasitotalitatea taxelor consulare

01.02.2017

Începând cu data de astăzi, 1 februarie 2017, intră în vigoare Legea nr. 1/2017 care, printre altele, elimină cvasitotalitatea taxelor aferente serviciilor consulare prestate de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României…