România

Participarea ministrului afacerilor externe Ramona N. Mănescu la reuniunea Gymnich

Ministrul afacerilor externe, Ramona-Nicole Mănescu, a participat în perioada 29-30 august 2019, la Helsinki, la reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene (Gymnich).

Agenda a inclus subiecte de actualitate precum: amenințările hibride, Orientul Mijlociu cu accent pe situația din Golf, regiunea Arctică, respectiv cooperarea regională în Balcanii de Vest.

Discuția privind amenințările hibride a avut loc în sesiune comună cu miniștrii apărării, fiind evaluat stadiul actual al procedurilor existente la nivelul UE în urma testării acestora prin scenarii bazate pe situații virtuale. Intervențiile au urmărit identificarea unor mecanisme care să optimizeze reacția rapidă și eficientă a UE la eventuale amenințări hibride, dincolo de competențele principale ale statelor membre, dar și cooperarea cu partenerii, în special NATO. Ministrul de externe Ramona Mănescu a evidențiat progresele obținute în domeniu de România în perioada președinției Consiliului UE, cu referire la permanentizarea grupului de lucru orizontal pe tematica acțiunilor hibride, dar și la promovarea abordării coordonate a dimensiunilor hibrid - reziliență - comunicare strategică, inclusiv prin organizarea unui eveniment special, la București, în cooperare cu Institutul European pentru Studii de Securitate. De asemenea, oficialul român a exprimat sprijinul, în continuare, pentru programul Trio-ului România/Finlanda/Croația.

Problematica Orientului Mijlociu s-a axat pe analizarea situației din Golful Persic, unde tensiunile în creștere amenință stabilitatea regională și nu numai. În context, au fost abordate și aspecte privind implementarea Planului Comun și Cuprinzător de Acțiune cu Iranul (JCPOA) și evoluțiile din Yemen, Siria și Libia. Ministrul român al afacerilor externe a subliniat necesitatea implementării unor soluții politice la crize și importanța implicării constructive a actorilor regionali și internaționali, care să contribuie la diminuarea, în mod durabil, a consecințelor negative, precum criza umanitară și fenomenul migrației.

În ceea ce privește regiunea arctică, prioritate a Președinției finlandeze a Consiliului UE în cadrul dialogului regional, a reieșit sprijinul general față de importanța strategică a vecinătății UE, inclusiv a regiunii arctice. În intervenții a fost evidențiată relevanța unei implicări mai vizibile a UE, inclusiv din perspectiva schimbărilor climatice care vor marca ireversibil situația regională, ridicând probleme de securitate, dar și oportunități economice sau comerciale. Ministrul Ramona Mănescu a evidențiat importanța vecinătății UE, a cooperării regionale bazate pe dialog și reguli, subliniind că din perspectiva României, semestrul anterior, cel al deținerii Președinției Consiliului UE, a marcat evoluții în privința acestui tip de abordare în regiunea Mării Negre.

Discuțiile cu partenerii din Balcanii de Vest au evidențiat importanța cooperării regionale ca factor de coagulare a dialogului în vederea asigurării securității și stabilității, dezvoltării economice și avansării reformelor agreate în cadrul relației de cooperare cu UE. Oficialul român a reiterat angajamentul țării noastre în sprijinul procesului de extindere și consolidării proceselor de reformă în statele candidate, precum și față de procesul de cooperare regională, subliniind relevanța pentru UE a formatelor multilaterale existente (ex. SEECP). În context s-a referit la inițiativele reușite pe durata Președinției române a Consiliului UE și a subliniat angajamentul constant al țării noastre în sprijinul perspectivei europene a regiunii Balcanilor de Vest. Aceste elemente, precum și alte aspecte de interes comun, regional și european, au fost evidențiate și în cadrul întrevederilor șefului diplomației române cu omologii din Republica Macedonia de Nord, Nikola Dimitrov, din Albania, Gent Cakaj, și Bosnia-Herțegovina, Igor Crnadak.

În marja reuniunii Gymnich, Președinția finlandeză a Consiliului UE a organizat un dejun de lucru cu partenerii din Balcanii de Vest și Turcia privind drepturile omului, găzduit de ministrul finlandez de externe, Pekka Haavisto.

În contextul participării la reuniunea Gymnich, ministrul român de externe a avut întrevederi bilaterale cu Federica Mogherini, Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Vicepreşedinte al Comisiei Europene (ÎR/VP), cu ministrul spaniol de externe și viitor ÎR/VP, Josep Borrell, cu ministrul de externe eston, Urmas Reinsalu, cu vicepremierul pentru reforma judiciară și ministrul afacerilor externe din Bulgaria, Ekaterina Zaharieva, cu ministrul afacerilor externe și europene din Slovacia, Miroslav Lajčák, cu omologii din Irlanda, Simon Coveney, respectiv Grecia, Nikolas Dendias. De asemenea, au fost purtate discuții cu miniștrii de externe german, Heiko Maas, francez, Jean-Yves Le Drian, cu ministrul de externe austriac, Alexander Schallenberg, precum și cu omologii finlandez, Pekka Haavisto, și croat, Gordan Grilić -Radman, din cadrul Trio-ului Președinției Consiliului Uniunii Europene. Au fost abordate aspecte de interes comun cu privire la prioritățile europene de politică externă, în sprijinul implementării Strategiei globale a UE și Agendei Strategice, fiind apreciate în mod deosebit rezultatele pe durata Președinției române a Consiliului UE. Au fost promovate prioritățile naționale, respectiv vecinătatea imediată (Balcanii de Vest, vecinătatea estică și regiunea Mării Negre), consolidarea dimensiunii de securitate și apărare a UE în coordonare cu NATO, a rezilienței, a multilateralismului și ordinii internaționale bazate pe reguli. A fost reiterat angajamentul României în sprijinul consolidării rolului UE de actor global.

Post de funcționar în cadrul Ambasadei României la Tel Aviv

11.09.2019

Ambasada României în Statul Israel anunță disponibilitatea contractării unui funcționar, cu normă întreagă, angajat pe plan local. Dacă aveți cetățenie română, sunteți un bun cunoscător al limbilor română și ebraică,…

Conferința de nivel înalt cu tema “Cooperarea UE-Israel în domeniul securității cibernetice în contextul economiei digitale” (6 mai 2019)

08.05.2019

La 6 mai 2019, la Tel Aviv, Alexandru Petrescu, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, a participat, în calitate de invitat special, la conferința de nivel înalt cu tema “Cooperarea UE-Israel în domeniul…

Eveniment de marcare în Statul Israel a exercitării Președinției României la Consiliul UE, Tel Aviv, 6 martie 2019

15.03.2019

Ambasada României în Statul Israel si ICR Tel Aviv au organizat, la 6 martie 2019, la Centrul cultural ENAV din Tel Aviv, evenimentul public de marcare în Statul Israel a exercitării Președinției României la Consiliul UE. Cu aceasta…
  • Numeroşi cetăţeni români au beneficiat deja de avantajele www.econsulat.ro: economie de timp (vii la sediul consulatului în ziua şi la ora programate) şi garanţia dosarului complet (datele şi documentele au fost deja verificate de consulat). Pentru cei care încă nu l-au folosit, sunt necesari doar trei paşi: 1. Te înscrii pe www.econsulat.ro, alegi serviciul consular dorit și completezi datele cerute. 2. După ce consulatul verifică și confirmă că cererea este completă, accepţi programarea făcută de consulat sau alegi o altă zi şi oră. 3. Vii la sediul consulatului, în ziua și ora pe care le-ai programat, pentru a depune cererea, fără o așteptare suplimentară. Pentru uşurinţă, pe pagina de Facebook a Ambasadei sunt videoclipuri explicative care arată, rapid şi simplu, cum să te înscrii şi să ceri aproape orice serviciu consular prin www.econsulat.ro. Videoclipurile explicative deja răspund la cele mai frecvente întrebări trimise de cetăţenii români. Cetăţenii români care se vor prezenta la sediile consulatelor fără programare vor putea solicita servicii consulare în măsura în care nu există programări în prealabil, dar aceștia se vor confrunta cu timpi de aşteptare (în comparaţie cu cei care vin la ora programată) şi chiar cu riscul de a nu avea documentele necesare pentru depunerea cererii. Programările pentru serviciile consulare sunt gratuite, iar ambasada lucrează direct cu cetăţeanul român. Cei care aleg să plătească intermediari pentru programarea de servicii consulare pentru un lucru pe care îl pot face singuri, de pe orice computer sau telefon cu internet, şi sunt nevoiţi să dea date personale şi copii după documente unor persoane necunoscute.