România

Vizitaţi România

Atunci când vizitezi o ţară, începi să o înţelegi cu adevărat. Lucrurile extraordinare le descoperi prin experienţele proprii. O incursiune în viaţa unei ţări înseamnă să descoperi oameni, locuri, poveşti, tradiţii, legende.

În cei 20 de ani de la revoluţia din decembrie 1989, care a marcat căderea comunismului, România a trecut prin schimbări de profunzime. România are acum o societate deschisă, democratică, membră a Uniunii Europene şi NATO.

Situată în partea de sud-est a Europei Centrale, România este a doua ţară ca mărime după Polonia în această regiune.

Cu un relief variat şi cu o suprafaţă de 237.502 de km2, România se descoperă prin ochii vizitatorului străin cu ceea ce o reprezintă mai bine: cultură, spiritualitate, tradiţii, ospitalitate, oameni, peisaje de legendă, natură nedescoperită, produse ecologice, atracţii turistice.

Munţii Carpaţi. Delta Dunării. Marea Neagră. Transilvania. Cetăţi medievale. Dracula. Marea Neagră. Sporturi extreme. Tratamente balneare. 31 de situri protejate UNESCO. Peste 400 de arii protejate. Şi mai mult decât atât…

Toate fac parte din cartea de vizită a României, pe care vă invităm să o descoperiţi.

Pentru mai multe informaţii despre România, consultaţi site-ul web al Oficiului Naţional de Turism


Cum puteţi călătorii în România?

 

Cetăţenii din Uniunea Europeană (UE), Spaţiul Economic European (SEE) şi Elveţia care doresc să călătorească în România pot intra prin orice punct de frontieră, dacă prezintă un document naţional de identitate valabil, paşaport sau un alt document recunoscut de statul român.

Cetăţenii UE/SEE pot intra şi rămâne pe teritoriul României potrivit dreptului la liberă circulaţie şi rezidenţă acordat de legislaţia statului român, în conformitate cu prevederile europene. Pentru a rămâne în România mai mult de 90 de zile trebuie să obţină un certificat de înregistrare de la Oficiul Român pentru Imigrări (ORI).

Cetăţenii aparţinând altor state care nu fac parte din UE/SEE au nevoie de viză de intrare în România, cu excepţia cazurilor în care obligativitatea vizei este ridicată în condiţiile legii. Tipul de viză este diferit în funcţie de scopul venirii în România.

În conformitate cu prevederile OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, viza română se acordă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.

Există state ai căror cetăţeni au nevoie, pe lângă viza de intrare în România, de o invitaţie avizată de Oficiul Român pentru Imigrări. Invitaţia poate fi făcută de o persoană fizică sau juridică, cetăţean român sau străin cu reşedinţa în România.

Viza de scurtă şedere permite intrarea pe teritoriul României, pentru alte motive decât imigrarea, în vederea unei şederi neîntrerupte sau a mai multor şederi a căror durată să nu depăşească 90 de zile, în decurs de 6 luni de la data primei intrări. Acest tip de viză poate fi eliberat cu una sau mai multe intrări.

Pentru informaţii despre viza română, accesaţi site-ul MAE – secţiunea Vize.

Pentru informaţii suplimentare accesaţi site-ul Oficiului Român pentru Imigrări –http://ori.mai.gov.ro/

 

Programul Ambasadei României în Statul Israel, inclusiv al Secției Consulare, în perioada 30 noiembrie - 1 decembrie 2018

28.11.2018

În perioada 30 noiembrie - 1 decembrie 2018, Ambasada României în Statul Israel, inclusiv Secția Consulară nu vor avea program de lucru cu publicul.

Decret de decorare semnat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis (7 Noiembrie 2018)

09.11.2018

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat decretul de decorare a domnului Yuli-Yoel Edelstein, Preşedintele Knesset-ului Statului Israel. Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru sprijinul acordat României, pentru…

Vizita la Memorialul Martirilor şi Eroilor Holocaustului

09.11.2018

Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a vizitat duminică, 4 noiembrie 2018, Memorialul Martirilor şi Eroilor Holocaustului „Yad Vashem”, a depus o coroană de flori în sala Aducerii Aminte și a păstrat un…
  • Numeroşi cetăţeni români au beneficiat deja de avantajele www.econsulat.ro: economie de timp (vii la sediul consulatului în ziua şi la ora programate) şi garanţia dosarului complet (datele şi documentele au fost deja verificate de consulat). Pentru cei care încă nu l-au folosit, sunt necesari doar trei paşi: 1. Te înscrii pe www.econsulat.ro, alegi serviciul consular dorit și completezi datele cerute. 2. După ce consulatul verifică și confirmă că cererea este completă, accepţi programarea făcută de consulat sau alegi o altă zi şi oră. 3. Vii la sediul consulatului, în ziua și ora pe care le-ai programat, pentru a depune cererea, fără o așteptare suplimentară. Pentru uşurinţă, pe pagina de Facebook a Ambasadei sunt videoclipuri explicative care arată, rapid şi simplu, cum să te înscrii şi să ceri aproape orice serviciu consular prin www.econsulat.ro. Videoclipurile explicative deja răspund la cele mai frecvente întrebări trimise de cetăţenii români. Cetăţenii români care se vor prezenta la sediile consulatelor fără programare vor putea solicita servicii consulare în măsura în care nu există programări în prealabil, dar aceștia se vor confrunta cu timpi de aşteptare (în comparaţie cu cei care vin la ora programată) şi chiar cu riscul de a nu avea documentele necesare pentru depunerea cererii. Programările pentru serviciile consulare sunt gratuite, iar ambasada lucrează direct cu cetăţeanul român. Cei care aleg să plătească intermediari pentru programarea de servicii consulare pentru un lucru pe care îl pot face singuri, de pe orice computer sau telefon cu internet, şi sunt nevoiţi să dea date personale şi copii după documente unor persoane necunoscute.